miercuri, 28 noiembrie 2012

Scrisoare deschisa


 PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI
EXCELENŢA SA DOMNUL VICTOR PONTA,  
        Cadrele militare în rezervă, membri ai filialei Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din Campulung Moldovenesc judeţul Suceava, vă adresează aceste rânduri, animaţi de cele mai bune sentimente de respect şi consideratie pentru bunele dumneavoastră intenţii şi, nu în ultimul rând, pentru felul cum încercaţi să îndreptaţi nedreptăţile care s-au comis asupra unor categorii socio-profesionale, inclusiv a militarilor, o categorie aparte aflata toata viaţa sub jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor.  Acest legamânt de suflet cu ţara şi poporul ei precum şi numeroasele exemple de fapte de-a lungul istoriei a facut sa avem de partea noastră încrederea deosebita a populatiei alături de încrederea acordată bisericii.
Domnule Prim-Ministru al Romaniei, suntem la curent cu dinamica vieţii politice si sociale, cunoaştem şi apreciem eforturile cabinetul domniei voastre pentru rezolvarea prin ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ a situaţiei camarazilor noştri cărora li s-au diminuat pensiile printr-o lege nedreaptă şi abuzivă. Cunoaştem, de asemenea, deschiderea către dialog şi intenţia domniei voastre de a promova o Lege a Pensiilor Militare de Stat în cursul anului 2013, lege care să ne redea Onoarea şi Demnitatea pe care, anormala şi iresponsabila politica dusă de PDL cu aliaţii lor susţinuţi de preşedinte ni le-au confiscat, dar nu putem să înţelegem domnule Prim–ministru de ce nu dati curs real intenţiilor dumneavoastra afirmate în mai multe ocazii.
Cunoastem domnule Prim-Ministru că eforturile financiare necesare coreţiei acestor nedreptaţi nu ar fi imposibil de realizat în comparatie cu urmările nefericite suferite de mulţi dintre colegii care aşteaptă cu speranţă aplicarea măsurilor reparatorii pe care le-aţi delarat în repetate rânduri. Ca urmare, suntem încrezatori că ordonanţa de Urgenţă referitoare la revenirea la cuantumul pensiilor aflate în plată in anul 2010 este în atentia dumneavoastra spre rezolvare cât mai urgentă, odată cu repararea unei alte nedreptaţi referitoare la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, stabilită prin Legea 329 din anul 2009. Această ultimă reparaţie nu presupune nicio implicare financiară a statului dar în schimb poate contribui, in cazul angajarii unora dintre noi pe functiile din care am fost îndepărtaţi abuziv, atât la creşterea moralului cât şi la o posibilă crestere a randamentului unor structuri ale administraţiei centrale şi locale prin dinamizarea activitaţilor şi cresterea calitativă a acestora.
Este păcat domnule Prim- Ministru că, de la o lună la alta, tot mai mulţi colegi care au sperat şi speră în continuare să li se facă dreptate nu mai apucă să vadă cu ochii lor îndreptarea măsurilor iresponsabile ale guvernului Boc de reducere a pensiilor, aceştia părăsind această viaţă mai repede decât este normal şi prin contribuţia stresului datorat diminuării pensiilor.  Atunci când am beneficiat de drepturile legale acordate odată cu ieşirea la pensie fiecare dintre noi am contat şi am avut siguranţa achitării datoriilor pe care le-am făcut, în special la bănci, acum suntem puşi în situaţii umilitoare faţă de creditori, unii dintre noi fiind in imposibilitatea achitării acestora.
Suntem convinşi că sunteţi la curent şi cu situatia creată în justitie ca urmare a faptului ca zeci de mii de dosare, prin care colegii nostri s-au adresat instantelor pentru a li se face dreptate, asteaptă sa fie rezolvate, fiind  purtati pe drumuri lună de lună  şi sperând sa le fie rezolvate nedreptatile facute de vechiul guvern Boc. Toate aceste situatii nedrepte ne răresc randurile zi de zi.
Stimate domnule Prim–Ministru, ca cetăţeni oneşti ai acestei ţări care ne-am făcut şi ne facem datoria faţă de ţară, ne-am sacrificat tinereţea şi viaţa familiilor noastre pentru binele acestei ţări, de multe ori cu preţul vieţii. Vă asigurăm că nu vom accepta niciodată  jocurile  unor politicieni lipsiţi de onoare, care ne-au trădat interesele şi ne-au terfelit imaginea lovind în valorile supreme ale calităţii de militar şi anume CINSTEA, DEMNITATEA şi ONOAREA.
Asigurându-vă de prețuirea și sprijinul nostru, rămânând consecvenți angajamentului nostru de a sprijini U.S.L. până la victoria, sperăm noi definitivă, împotriva imoralitaţii PDL-iste vă rugăm domnule Prim-Ministru să dați dovadă de fermitate în luarea deciziilor hotărâtoare pentru destinul și viața unor oameni care au facut multe sacrificii pe timpul carierii militare. Totodată vă rugăm să nu uitați că astăzi, mai mult ca oricând, militarii de toate gradele, indiferent de poziția în care se află (în activitate, în rezervă și retragere), sunt hotărâți să-și apere onoarea şi demnitatea, spiritul de corp și imaginea instituției militare, neacceptând în fruntea acesteia decât reprezentanţi de elită ai armatei și societății românești, și nu carieriști, traseiști, reevaluaţi sau parveniţi politici.
Cu speranța că Dumnezeu vă va da înţelepciunea şi puterea să înfăptuiți tot ceea ce aveți în plan pentru ţară și cetățenii ei, vă asigurăm domnule Prim-Ministru că v-om veghea alături de dumneavoastră la binele acestui popor.
Am onoarea sa vă salut!

Cu respect și considerație, 
Colonel (r) Marian DUMITRESCU
Presedintele Filialei SCMD Campulung Moldovenesc