joi, 7 martie 2013
Proiect de lege reparatorie
PARLAMENTUL ROMANIEI
SENATUL ROMANIEI CAMERA DEPUTATILOR
LEGE
privind stabilirea unor masurl in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti
din sistemul de aparare, ordine publica ~isiguranta nationals
Parlamentul Romanlei adopta prezenta lege:
Art. 1 - (l) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010, privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ale QUG nr. 1/2011, privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, ale carer cuantumuri sunt mai rnici decat cele stabilite si cuvenite pentru luna decembrie 2010, se platesc in cuantumul avut in luna decembrie 2010.
(2) In cazul pensiilor prevazute la alin (1), punctajul mediu anual se calculeaza prin raportarea
cuantumului din luna decembrie 2010 la valoarea punctului de pensie din luna respectiva (Decembrie 2010 = 732,81ei).
(3) Masura indexarii pensiilor cu 4% stabilita prin QUG nr.1/22.01.2013 se aplica corespunzator si acestor pensii rezultate in urma calculului prevazut la alin (2).
(4) Perioadele de munca efectuate dupa data pensionarii, se valorifica tara aafecta cuantumul pensiei stabilit conform alin. 1-3.
(5) Cuantumul pensiilor stabilit potrivit alin 1-3 se mentine in plata pana cand cuantumul pensiei rezultat din inmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalcularii sau revizuirii conform prevederilor legii nr. 119/2010 si QUG nr. 112011 este mai mare decat cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art. 2 - Militarilor in rezerva sau retragere din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala nu le sunt opozabile prevederile Cap. IV din Legea nr. 239/2009, privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
Art. 3 - Cheltuielile pentru aplicarea prezentei legi, inclusiv cele corespunzatoare restantelor, se efectueaza in limita alocatiilor bugetare aprobate prevazute ministerelor si structurilor de
resort care au in subordine case sectoriale de pensii.
Art. 4 - Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice dispozitie contrara.
Bucuresti,
Nr.
SENATUL ROMANIEI CAMERA DEPUTATILOR
LEGE
privind stabilirea unor masurl in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti
din sistemul de aparare, ordine publica ~isiguranta nationals
Parlamentul Romanlei adopta prezenta lege:
Art. 1 - (l) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010, privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ale QUG nr. 1/2011, privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, ale carer cuantumuri sunt mai rnici decat cele stabilite si cuvenite pentru luna decembrie 2010, se platesc in cuantumul avut in luna decembrie 2010.
(2) In cazul pensiilor prevazute la alin (1), punctajul mediu anual se calculeaza prin raportarea
cuantumului din luna decembrie 2010 la valoarea punctului de pensie din luna respectiva (Decembrie 2010 = 732,81ei).
(3) Masura indexarii pensiilor cu 4% stabilita prin QUG nr.1/22.01.2013 se aplica corespunzator si acestor pensii rezultate in urma calculului prevazut la alin (2).
(4) Perioadele de munca efectuate dupa data pensionarii, se valorifica tara aafecta cuantumul pensiei stabilit conform alin. 1-3.
(5) Cuantumul pensiilor stabilit potrivit alin 1-3 se mentine in plata pana cand cuantumul pensiei rezultat din inmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalcularii sau revizuirii conform prevederilor legii nr. 119/2010 si QUG nr. 112011 este mai mare decat cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art. 2 - Militarilor in rezerva sau retragere din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala nu le sunt opozabile prevederile Cap. IV din Legea nr. 239/2009, privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
Art. 3 - Cheltuielile pentru aplicarea prezentei legi, inclusiv cele corespunzatoare restantelor, se efectueaza in limita alocatiilor bugetare aprobate prevazute ministerelor si structurilor de
resort care au in subordine case sectoriale de pensii.
Art. 4 - Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice dispozitie contrara.
Bucuresti,
Nr.
duminică, 17 februarie 2013
In baza initiativei colegilor din Filiala SCMD Craiova, in ziua de vineri 15 februarie, a avut loc o intalnire cu domnul preşedinte Corneliu DOBRIȚOIU și
cu reprezentanţi ai ministerelor care au ca obiect de activitate problematica
pensiilor militare - secretari de stat de la Ministerul Muncii, Ministerul
Apărării Naţionale, MAI, SRI. Rezultatul discutiilor sunt postate mai jos.
In Link-ul alaturat se poate audia cuvantul presedintelui Filialei SCMD Craiova: http://www.youtube.com/watch?v=D5MWbO-sO-I&feature=youtu.be
In Link-ul alaturat se poate audia cuvantul presedintelui Filialei SCMD Craiova: http://www.youtube.com/watch?v=D5MWbO-sO-I&feature=youtu.be
Comunicat
cu
privire
la întâlnirea dintre o parte a reprezentanţilor filialelor
SCMD care au semnat protocoale de
colaborare cu filiale ale USL şi Domnul Preşedinte al Comisiei pentru
Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului domnul
Corneliu
DOBRIȚOIU
Sindicaliştii
filialelor menţionate s-au întâlnit cu domnul preşedinte Corneliu DOBRIȚOIU și
cu reprezentanţi ai ministerelor care au ca obiect de activitate problematica
pensiilor militare - secretari de stat de la Ministerul Muncii, Ministerul
Apărării Naţionale, MAI, SRI. Discuţiile s-au purtat pe parcursul a aproximativ
două ore având ca obiect principal intenţiile actualei conduceri în ceea ce
priveşte pensiile militarilor.
De la bun început
trebuie menţionat faptul că din partea sindicaliştilor ideea principală a fost
nu atât rezolvarea imediată a situaţiei pensiilor militare care prin prisma
ultimelor declaraţii ale Avocatului Poporului, Ministrului Duşa şi doamnei
ministru Câmpeanu, ca şi ale domnului general Dobriţoiu în ceea ce priveşte
unele fapte penale comise în procesul de revizuire a pensiilor, a devenit
explozivă, cât obţinerea unui răspuns tranşant în ceea ce priveşte intenţiile
actualei conduceri politice şi guvernamentale în ceea ce priveşte rezolvarea
acestor aspecte pe care chiar primul ministru Ponta le-a numit încă din 2011,
drept „categorică încălcare a legii şi
un abuz fără precedent împotriva unei categorii sociale”.
Deşi toţi cei
prezenţi au căzut de acord asupra necesităţii rezolvării acestor aspecte care prin
concluziile Auditului de la M.Ap.N. se adeveresc a fi penale, nici unul dintre
reprezentanţii ministerelor menţionate nu a putut sau nu a fost mandatat să dea
un răspuns tranşant în ceea ce priveşte elaborarea unei ordonanţe de urgenţă.
Toţi însă au fost de acord şi au menţionat că există preocupări pentru emiterea
unei legi a pensiilor militare în spiritul legilor existente în covârşitoarea
majoritate a ţărilor europene democrate. Mai mult, domnul Vasile Costea,
secretar de stat la M.Ap.N. a menţionat că aşteaptă sprijin din partea
sindicaliştilor, cerând ca săptămâna ce vine să fie înaintate propuneri cu
rezervişti care au lucrat în domeniul financiar sau juridic pentru a se alătura
membrilor M.Ap.N. pentru a lucra la noua lege a pensiilor.
Reprezentanţii pensionarilor
militari au înaintat un documentar amplu care cuprindea atât aspecte privind
necesitatea revenirii la sistemul de pensii ocupaţionale cât şi alte aspecte privind
reformele în armată şi readucerea Apărării
la nivelul cerinţelor.
A fost înaintat un
set de propuneri cu măsuri ce ar trebui luate în acest an şi anume :
În
regim de urgenţă: ( maxim două săptămâni pentru punctele 1 şi 3,
imediat pentru punctul 2)
1. Emiterea de către conducerea politică
aflată la putere a unui comunicat prin care să exprime clar, fără dubii, fără
vorbe goale, fără promisiuni deşarte punctul de vedere şi intenţiile faţă de
aspectul pensiilor militare cu termene şi etape de îndeplinire, atât în ceea ce
priveşte obiectivele pe termen scurt cât şi cele pe termen mediu şi lung, cu
date şi încadrări în timp concrete cu
responsabilităţi specifice şi responsabili;
2. Sistarea emiterii altor decizii de pensie
până la încheierea auditului şi stabilirea întregii imagini a pagubelor,
abuzurilor, încălcării legilor şi nedreptăţilor comise;
3. Emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă sau
Hotărâri de Guvern care până la apariţia unei noi legi bazate pe Constituţie,
Declaraţia Universală a drepturilor Omului, legile şi instrucţiunile europene
în domeniu, să redea (celor cărora le-au fost diminuate pensiile printr-o lege
ILEGALĂ) cuantumul pe care îl primeau până la apariţia şi punerea în aplicare a
acestei legi.
4. Emiterea unui act legislativ (care a mai
fost de altfel iniţiat şi există chiar un proiect în acest sens) pentru anularea
cap IV din Legea 329 privind cumulul pensie-salariu lege ce constituie o
îngrădire a dreptului fundamental la muncă şi de asemenea reprezintă o
discriminare faţă de cei care lucrează în sistemul privat, o măsură populistă
la vremea ei dar care nu respectă principiul valorii şi competenţei ci pe al
unei griji faţă de agramaţii care nu se pot angaja din cauza valorilor.
Pe termen mediu: (imediat pentru
punctul 2 ca finalitate, 60 de zile pentru punctul 1)
1. Continuarea auditului şi determinarea
întregului prejudiciu adus atât interesului public cât şi personal aşa cum
reiese din concluziile preliminare, prezentarea concluziilor într-un document
elaborat fără părtinire, care să nu se constituie nici într-o vânătoare de
vrăjitoare dar nici într-o acţiune de acoperire a faptelor unuia sau altuia sau
găsirea unor acari Păun care să plătească pentru ordinele date de alţii. Luarea
măsurilor ce se cuvin în funcţie de natura şi dimensiunea infracţiunii sau
greşelii, celor ce au comis abuzuri, inclusiv pentru încălcarea Art. 246. CP
sau Art. 8, punctul b, alin. 3 din Legea nr. 80/1995. În acest sens să se aibă
în vedere inclusiv anularea pe părţi sau integral a unor ordine, norme şi
metodologii interne de aplicare a legii, norme sau metodologii care au fost emise
împotriva principiilor de drept, inclusiv a legii în sine, sau au restrâns
abuziv aplicarea unei dispoziţii din interese obscure. Să se ia măsurile de
rigoare împotriva celor ce se fac vinovaţi de astfel de acte de-a dreptul
ILEGALE.
2. Dacă este posibil, având în vedere că cei
prejudiciaţi sunt în speţă pensionarii militari, pentru o mai mare transparenţă
a actului de audit să fie cooptaţi în comisia de audit şi pensionari militari
care au executat astfel de activităţi în perioada cât au fost activi,
selecţionaţi şi apoi avizaţi de către specialişti din MApN, care îi cunosc şi
le cunosc calificarea, competenţa şi imparţialitatea;
Pe termen lung: ( actuala sesiune
parlamentară, aşa cum a declarat domnul ministru Duşa deci până în luna Iulie)
1. Elaborarea unei noi legi a pensiilor
militare şi ale celor din Sistemul Naţional de Apărare care lucrează în sistem
militarizat, poartă grade militare şi se supun unor obligaţii, rigurozităţi,
privaţiuni şi restricţii deosebite, care ţin de interzicerea unor drepturi
civile garantate Constituţie şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
interziceri şi privaţiuni asumate prin natura profesiei. Am dori ca noua lege
să nu mai conţină discriminări, să respecte întrutotul prevederile
Constituţionale şi principiile de drept, prevederile legislaţiei europene, să
se aplice tuturor pensionarilor indiferent de momentul ieşirii la pensie (acest
lucru este posibil dacă la finele legii se specifică expres acest lucru) pentru
a evita diferenţele de pensii dintre cei ieşiţi la pensie cu o lege sau alta.
În felul acesta ar dispărea actualele discriminări sau nedreptăţi care ţin cont
de vechime fără a ţine cont de gradul, pregătirea, responsabilităţile şi
importanţa socială a activităţii pensionarului. De asemenea în calculul pensiei
să se ţină cont de toată legislaţia în vigoare inclusiv aşa zisele legi
secretizate (este cazul HG1019-2010), ceea ce impune desecretizarea acestora şi
punerea lor la dispoziţia celor interesaţi. Realizarea şi prezentarea unui plan
de acţiune şi punere în aplicare a procesului de realizare a acestei legi, care
să cuprindă CU TERMENE CLARE :
• Realizarea proiectului.
Propunem (pentru scurtarea perioadei) consultarea şi chiar completarea
proiectului început de comisia doamnei Simona Sîrbu având în vedere că
reprezintă punctul de vedere al coaliţiei, prevăzut în programul de guvernare
al USL, a fost realizat cu concursul reprezentanţilor ministerelor interesate
ca şi al reprezentanţilor ministerelor muncii şi finanţelor şi ai asociaţiilor şi sindicatelor
pensionarilor sau militarilor activi care
au fost anunţate şi au dorit să participe la elaborarea proiectului.
• Consultarea acestuia de către cei
interesaţi, atât cei din rezervă cât şi activi;
• Revederea şi revizuirea în funcţie de
amendamentele sau propunerile făcute;
• Discutarea şi aprobarea în guvern;
• Inaintarea spre analiză şi aviz în
comisiile camerelor parlamentului;
• Supunerea aprobării camerei decizionale;
• Înaintarea spre promulgare - termen 20
de zile înainte de terminarea sesiunii parlamentare.
În concluzie în urma
discuţiilor s-au reţinut următoarele:
1. Realizarea
unei comisii comune care va lucra în regim de urgenţă la un proiect de lege a
pensiilor, comisie în care filialele prezente
la discuţii îşi vor desemna reprezentanţii. Din comisie vor face parte
şi reprezentanţi ai M.A.I. şi S.R.I., ca şi în comisia Sîrbu;
2. Conform
celor spuse de domnul Vasile Costea, Secretar de Stat în M.Ap.N., există trei
variante de lege în discuţie, varianta finală fiind decisă de Comisia ce va
lucra la elaborarea legii;
3. Va fi analizată şi varianta legii la care a
lucrat Comisia Sîrbu;
4.
Domnul
secretar de stat Vasile Costea a mai menţionat că este totuşi pregătită şi o
Ordonanţă de Urgenţă sau Hotărâre de Guvern care să fie introdusă până la
apariţia legii, în varianta în care decizia politică va fi luată pe această
idee;
5. A
fost acceptată ideea formării unui calendar al lucrărilor comisiei şi un
time-line pentru fiecare fază procesului ;
6. Analizarea
în cadrul comisiei a prevederilor HG-S 1019/2010 asupra cărora au fost puncte
de vedere diferite atât în ceea ce priveşte aplicabilitatea cât şi dacă a fost
folosită sau nu în revizuirea pensiilor ;
7. Conform
declaraţiilor domnului colonel Cornel Luca, şeful Casei de pensii a M.Ap.N.,se
vor emite noi decizii de pensie pentru acele pensii asupra cărora auditul s-a
pronunţat că au fost au fost calculate eronat sau fraudulos, pentru repararea
greşelilor. În baza celor spuse de domnul colonel, Auditul şi-a încheiat
activitatea, urmând a se înainta documentul final.
Atât domnul
general(r) Corneliu Dobriţoiu, Preşedintele Comisiei pentru Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului, cât şi ceilalţi reprezentanţi ai ministerelor au
menţionat faptul că vor înainta spre informare Senatului, respectiv miniştrilor pe care îi reprezintă datele cuprinse în
documentarul primit, cât şi concluziile discuţiilor purtate.
În încheierea
discuţiilor domnul Preşedinte Dobriţoiu a ţinut să reitereze faptul că, aşa cum
a promis, în ceea ce îl priveşte nu va precupeţi nici un efort pentru
realizarea angajamentelor luate în primul rând în nume personal faţă de foştii
colegi din armată. Întâlnirea, în afară de informarea reciprocă a avut darul de
a arăta guvernanţilor că rezerviştii sunt dispuşi atât la discuţii cât şi la
sprijin efectiv atunci când există disponibilitate şi voinţă din partea
guvernanţilor.
Amănunte privind
desfăşurarea discuţiilor şi punctele atinse se vor fi date sindicaliştilor de
către reprezentanţii filialelor prezenţi la întâlnire.
Colonel (r) Ioan Mișu Naon Preşedintele filialei Craiova a SCMD
Colonel (r) Marian Tudor Preşedintele filialei Sect 6 a SCMD
vineri, 15 februarie 2013
Plan de masuri...dupa 111 zile
Aprecieri
si propuneri
referitoare la "Planul de masuri
pentru indeplinirea hotararilor CNR,
Alba Iulia,
26-27.10.2012 (proiect)"
APRECIERI
Proiectul Planului de masuri este elaborat cu o
intarziere inacceptabila pentru a corespunde unui management eficient, avand o
intarziere de 3 luni si 18 zile pana la data cand trebuie finalizat.
Documentul este elaborat de neprofesionisti si
constituie o dovada concreta ca, la nivel central superficialitatea este o
caracteristica a modului si stilului de lucru.
In acest context este lesne de inteles slabele
rezultate obtinute in justitie, in media si in relatia cu partenerii
“electorali” din cele doua scrutinuri electorale. Mai mult decat atat, aceasta
intarziere exagerata in elaborarea unui plan de masuri la CNR demonstreaza fara
echivoc ca nu a existat activitate sindicala sau aceasta s-a desfasurat dupa
alte principii de conducere, de care nu avem stiinta.
Intr-o stare de normalitate acest document de
lucru era necesar sa se fi elaborat intr-o perioada relativ scurta de la C.N.R
(max.30 zile cel mult) pentru ca activitatile stabilite sa poate fi rapid
implementate prin proceduri si actiuni concrete si dinamice, inclusiv pe
perioada ultimului scrutin electoral.
Aceasta intarziere, in elaborarea Planului de
masuri reflecta lipsa notiunilor de baza in ce priveste managementul operational al SCMD care, in
toata aceasta perioada a abundat doar in mesaje si comunicate “optimiste” fara
nicio acoperire ori intentionat furnizate, ori in aparitii mass-media fara
coerenta si pline de termeni isterici si neacademici, care au contribuit, alaturi
de alte cauze, la insucceseul “Ordonantelor” mult asteptate.
Absenta oricarei conceptii coerente de actiune,
a determinat o intensificare a initiativelor unor filiale si chiar membrii simpli
de sindicat, de a aplica masuri proprii de comunicare si dialog cu diferiti
factori politici pentru atingerea obiectivelor principale. Cum era de asteptat,
lipsa unei conceptii unitare sau de
coordonare a initiativelor, uneori disperate, a unor filiale a condus si va
continua sa conduca la pierderea unei “initiative firave” infiripata anul
trecut, cu multe sacrificii de imagine si pierderea unui numar apreciabil de
membrii de sindicat. Toate acestea au facut ca “centrul de gravitate” sa fie prea
dificil si prea departe de a fi atins, (aidoma unui “pod prea indepartat”) in
absenta oricarei idei coerente de actiune tip “course of action” si in absenta “conceptiei de actiune”
ce trebuia generata de “Eminenta cenusie” a SCMD cu mult timp inainte.
Orice fost ofiter de stat major stie si intelege
ca, fara “conceptia comandantului” nu exista “centru de gravitate” si nici “variante
de actiune ori planuri intocmite pe scenarii posibile)” pentru a face fata
situatiilor.
Unul dintre principiile esentiale ale conducerii spre
success este “celeritatea” deciziilor bazate pe anallize reale si coerente. Ce
fel de rapiditate in decizii avem cand, pentru elaborarea unui proiect al Planului de masuri pentru indeplinirea
hotararilor CNReste necesarr un termen de 111 de zile calendaristice.
Observatii punctuale:
1)
Documentul nu face nici
o referire la Comisia de lucru pentru actualizarea STATUTULUI si R.O.F.-ului, care
trebuia sa functioneze dejar si sa prezinte in martie materialul la C.N.R-ul
din aceasta luna. Sa intelegem ca nu mai are loc CDR in luna martie asa cum era
stabilit?.
Din motive pe care nu le cunoastem, dar le putem
imagina, si din informatiile obtinute de la colegii din alte filiale, Comisia
sus amintita nu a desfasurat nicio activitate pana in present si avem pretentia
ca stam in fata unui Plan de masuri serios.
2) Documentul nu face nicio referire concreta la
demersurile pentru revenirea la cuantumul pensiilor din 2010 la cei care au
pensile micsorate. Care este prioritatea de baza a actiunilor sindicale?
3) Analizind prioritatile puse de catre conducerea
SCMD privind solicitarea aprobarii ordonantelor de urgent la pachet, apreciem
ca nu a existat si nu exista o analiza solutiilor sau variantelor pentru a
obtine ceva ma mult decat nimic. Consideram ca ar fi fost utila chiar si
aplicarea unei politici a “pasilor marunti”
pentru a obtine, pentru inceput, macar una dintre cele doua ordonante si pentru
care nu era necesar niciun efort financiar.
4) Avand in vedere lipsa de transparenta si
comunicare, in ce priveste tematica discutiilor
in Comitetul Director, inclinam sa credem ca interesul conducerii de
sindicat la inceput de an este deviat catre alte directii decat cele stabilite
ca obiective principale ale activitatii sindicale. Ne referim in mod special la
preocuparea nejustificat de aprofundata fata de aspectele financiare sau alte
interne si al sprijinului unor initiative cetatenesti in defavoarea obtinerii
celor doua ordonante.
5) In continuare suntem supusi presiunii mesajelor
optimiste in timp ce toata lumea vede si simte degringolada in care ne aflam. Premierul
spune una, ministrul apărării alta, presedintele SCMD are “ordonantele” chiar
publicate in Monitorului official ori negociaza cu FMI-ul probabil despre
aspecte ale “galaxiei”, in timp ce realitatea este clara pentru toti. Acest gen
haotic de management a determinat o reducere drastica a numarului de membrii de
sindicat in Filiala noastra si, suntem convinsi ca si in alte Filiale, majoritatea
plecand atat datorita maririi pensiei dar cei mai multi din alte motive lesne
de inteles adica, pierderea increderii in capacitatea SCMD de a rezolva
problema pensiilor micsorate.
6) Constatam cu surprindere ca, la ultima intunire
a CD, s-a elaborati un singur document privind interesele prioritare ale
pensionarilor militari, iar celellate 10 sint de natura activitatii financiare
interne. Din punctul nostrum de vedere complicam functionarea Filialelor cu
proceduri numeroase si detaliate pe care unele filiale nu le pot aplica din
simplu motiv ca nu au structuri specializate. Majoritatea activitatilor le
desfasoara presedintii care fac munca voluntara. Conditionam achitarea
cotizatiei pe acest an de publicarea cheltuielilor SCMD (valoric) in
conformitate cu cele stabilite la CNR.
7) Constatam de asemenea cu surprindere ca se
desfasoara sedinte ale CD fara a cunoaste problematica (de parca ar fi secreta)
iar reprezentantii Zonelor voteaza fara a avea mandatul Filialelor din
component Zonelor. La ultima sedinta a CD reprezentantul Zonei NE si-a dat
votul in probleme in care nu a fost mandatat, in timp ce problematica principala
la care ne-a cerut puncte de vedere nu a fost concretizata in masuri. Ne
intrebam, de ce? Pentru evitarea, pe viitor, a acestor situatii va rog sa ne
trimiteti atributiile si responsabilitatile statutare ale reprezentantului
Zonei de Nord Est.
Daca aceste atributii nu exista atunci activitatea acestor
reprezentanti de Zona in cadrul CD trebuie sa inceteze imediat.
PROPUNERI
la
"Planul de masuri”
Planul de masuri a fost intocmit in graba, fara
o analiza temeinica si fara a avea un “inventar” al problematicii complexe
generate de CNR din octombrie 2012. Redactarea acestui proiect s-a facut,
probabil, de catre persone fara experienta necesara pentru ca altfel:
1)
Nu ne explicam
continutul capitolului III – Acordarea stimulentelor… care a avut termene
in decembrie 2012 si tot in decembrie 2012 procedura a fost aprobata, probabil
tacit, de catre CD, fara ca reprezentantul Zonal sa aiba si mandatul(scris)
Filialei noastre.
Cum putem analiza, exprima un punct de vedere si aproba un proiect
de Plan de masuri pana pe data de 15 februarie daca acesta contine masuri si proceduri
dejar aprobate?.
2) In continutul Capitolului I, punctele 2 si 3 au aceleasi termene si se refera cam
la acelasi lucru dar sunt repartizate la structuri diferite, ca responsabilitate.
Pur si simplu nu intelegem logica ca, Vicepresedintele coordonator Departament
Juridic strange si prelucreaza(ce prelucreaza???) propunerile Filialelor iar
Secretarul general intocmeste si preda prevederile din Statut si ROF catre
Comisia de armonizare. Era mai simplu si rapid de rezolvat acest aspect daca
propunerile Filialelor erau trimise la structura care “INTOCMESTE” pentru
simplu motiv ca nu poate intocmi ceva fara o prelucrare a informatiilor. In
cazul relatat nu este normal ca altcineva sa prelucreze ceea ce EU trebuie
elaborez.
3) Capitolul
II,
-
punctul (1) - Completarea cu personal presupune
recrutarea sau angajarea de personal in vederea completarii structurilor. Poate
gasim un ofiter sau subofiter dintre sindicalisti care a lucrat in domeniul
resurselor umane si il rugam sa formuleze acest punct intr-o formula aplicabila.
-
punctul(2) – verificarea
activitatii filialelor nu este prevazuta de Statut si nici inlocuirea din
functie a celor care au fost alesi prin vot dar…nu au desfasurat activitati in
6 luni sau care “au miscau in front”. Cine stabileste aceste proceduri si care
sunt procedurile si cine are capacitatea si competenta sa constate aceste
fapte?. Motivele de sanctionare a membrilor de sindicat sunt prevazute. De ce
trebuie sa creem atributii unor personae care pot genera in abuzuri cand la
mijloc sunt motive de ordin personal?.
4) Capitolul
IV – Termenul pentru
Intocmirea si aprobarea proiectului de buget este prea scurt. Acest proiect nu
are asigurat timpul necesar pentru a fi supus dezbaterii, finalizat si aprobat
in intervalul de timp ramas dupa aprobarea prezentului Plan de masuri (care va
fi aprobat, probabil, dupa data de 15 februarie 2013). (mai raman aprox. 8 zile
de dezbatut si finalizat).
5) Capitolul
V – asteptam cu interes
rezultatul “Studiului pentru sustinerea initiativei cetatenesti pentru ridicarea
monumentului Unirii de la Alba Iulia.
Nu ne putem explica logica acestui “studiu” preconizat atat timp
cat, prin prevederile punctului (4) din Capitolul X, se
exprima necesitatea “Limitarii cheltuielilor aferente manifestatiilor publice”,
singurele mijloace de lupta sindicala
eficiente la indemana. Intrebare simpla: ce este mai important pentru
activitatea sindicala, resurse financiare pentru actiuni sindicale sau
cheltuirea banilor pe monumente…?.
6) Capitolul
VI – trebuie eliminat – Constatam
o incercare de transformare a SCMD in Societate comerciala aducatoare de
venituri in timp ce obiectivele sindicale sunt prioritaren probabil, in alt
context.
7) Capitolul
VII – trebuie eliminat deoarece
un grad militar se obtine in activitate pe baza rezultatelor muncii active si
nu pe baze, de cele mai multe ori, subiective. Sunt numeroase cazuri cand au
fost avansari in grad(in rezerva) cu toate ca, in perioada cat au fost activi,
rezultatele muncii au fost mediocre sau generatoare de motive pentru trecerea
in rezerva, cu sau fara Ordonanta 7. In aceasta situatie nu este normal ca
cineva sa fie avansat doar ca vorbeste frumos in sedinte dar in realitate a
fost trecut in rezerva ca incapabil de a conduce o activitate sau a comanda o
structura militara.
8) Capitolul
X punctul (2) – Continutul este
formulat general si nu arata procedura sau caile de reducere a cheltuielilor de
personal.
Exista o contradictie
intre prevederile capitolului II pct.(1) care prevede completarea cu personal a
departamentelor iar prin acest capitol se prevede reducera cheltuielilor –
probabil prin reducerea personaluilui, in special a celui remunerat sau prin “revizuirea
si recalcularea” actualelor salarii si care, va genera in mod sigur plecarea
unei parti a acestei categorii de personal. Este putin probabul ca cineva sa
accepte sa lucreze gratis intr-o structura unde alti colegi sunt remunerate.
9) Propunem introducerea
unui capitol care sa se refere la procedura de retribuire a Presedintilor
de Filiale si vecepresedintilor si secretarilor care desfasoara activitatea
sindicala la domiciliu deoarece nu au sediu. Acestia platesc din buzunarul
propriu accesul la serviciile internet, consumul de energie electrica, termica,
apa canal si servicii publice de telefonie si salubritate. Cuantumul
retributiei pentru acestia sa reprezinte 75-80% din retributia celor de la
sediul central deoarece nimeni nu mai
lucreaza in tara asta fara a fi remunerat. Justificam aceasta
propunere prin faptul ca, atat timpcat exista atributii si responsabilitati
remunerate la nivel central atunci, pentru aceeasi activitate desfasurata in
filiale, cei care muncesc trebuie platiti, pentru a-si putea completa si
acestia veniturile la pensia micsorata.
10) Publicarea pe pagina
centrala a SCMD a situatiei generale(numeric si nominal) privind stadiul
actiunilor in justitie pentru toti membrii de sindicat. Raspunde Consilierul
Juridic al SCMD.
11) Eleborarea unui calendar
al intalnirilor cu, ministrii ApN, MAI, si directorul SRI si stabilirea de
masuri concrete si transparente in ce priveste perspective revenirii la
cuantumul pensiilor din 2010 la cei carora li s-au redus pensile. Raspunde
presedintele SCMD.
ALTE PROPUNERI DE MASURI
CARE SA FIE INTRUDUSE IN PLAN
Elaborarea Strategiei de actiune a SCMD,avand
ca termene de actiune rezolvarea, în regim de urgenţă(imediat), pe termen scurt (3 -12 luni) si
mediu(1-4ani). In acest sens, apreciem ca este
util se se desfasoare urmatoarele activitati:
1.
Pe termen scurt
1.1.
In regim de urgenţă:
a) Întâlnirea conducerii S.C.M.D. şi a reprezentantilor regionali cu
ministrul Apararii Naţionale pentru a cunoaşte exact poziţia acestuia în
problema pensionarilor militari(promovarea O.U. G. privind revenirea la
cuantumul pensiei din decembrie 2010, conform propunerilor colegilor din
Filiala1 Pitesti, anularea prevederilor legislative privind cumulul pensiei cu
salariu, promovarea proiectului de lege cu referire la pensiile militare.
b) Solicitarea unei întalniri cu premierul Victor Ponta a delegaţiei prezentate mai sus
alături de ministrul Apărării în urma
careia să se emita un comunicat cu termenele exacte de rezolvare a
promisiunilor avansate încă de anul trecut,
c) într-o perioada de maximum
3-4 zile de la luarea unei decizii in acest sens, presedintele SCMD sa formuleze conceptia
de actiune imediata si, pe aceasta baza, fiecare filiala sa formuluze puncte de
vedere proprii privind, centrul de gravitate, obiectivele
complementare, cursul actiunilor pe directii de actiune si reperele pentru
intocmirea planurilor in doua sau trei variante.
d) Coagularea propunerilor din filiale si formularea unui concept propriu privind
actiunile imediate. Produsul acestui demers trebuie realizat in 2-3 zile de
catre un colectiv format din ofiteri care au deprinderi stat majoristice de
analiza si planificare activitati. Acestia trebuie sa lucreze impreuna si nu
disparat astfel incat decidentul sa obtina cu celeritate adeziunea
presedintilor de filiale si sustinerea proiectelor de Planuri in sedinta
Comitetului Director.
e) Stabilirea sau nominalizarea unui Purtator de
cuvant al SCMD, prin persoana unui vicepresedinte sau o persoana cu abilitati de
comunicare si interzicerea, sub aspectul sanctiunii, oricarei interventii in
presa sau public, a altor persoane, la nivel central. Numeroasele interventii si
comentarii publice pe diferite forumuri de discutii ale Lt.col(r) Rinciog
Dumitru, inclusiv la adresa unor presedinti de filiale sau membrii de sindicat,
a alimentat de multe ori o polemica ce a condus in majoritatea situatiilor la
afectarea imaginii noastre si crearea unei stari de nemultumire din partea mea
si a unui numar important de membrii.
f)
Toate iesirile in public ale presedintelui si vecepresedintilor ori a
presedintilor de filiale si zone sa fie precedate de o informarea prealabila
membrilor si a populatiei asupra acestor aparitii in scopul cresterii cotei de
audienta a SCMD si informarea corecta a oamenilor.
g) Stabilirea grupurilor de contact din cadrul sindicatului cu toate
instituţiile statului, ministere, asociaţii sindicale, etc. în scopul consultării
şi conlucrării pentru susţinerea demersurilor pe care urmează să le promovăm.
1.2.
Pe termen scurt(3-12luni):
a)
Stabilirea elementelor pentru elaborarea unor planuri tip
“Contingency plann” astfel incat sa nu mai fim luati prin surprindere. In
acest sens consider ca este necesar realizarea unei baze de date privind
punctele de contact si alte conexiuni cu partenerii de dialog sau persoane si
structuri politice locale, presa etc, mentinand astfel deschise canalele de
comunicare cu potentialii aliati si parteneri de dialog si actiune.
b)
La nivel central al sindicatului, in Bucuresti, sa se
formeze “un stat major” sau un “centru operativ” pentru gestionarea
oricarei crize, format din ofiteri de operatii cu deprinderi de planificatori”
care sa lucreze ca un “Stat major interarme” avand la dispozitie informatiile
in dinamica lor si resursele necesare.
c)
Intocmirea si publicarea unui plan de masuri “de avarie” pe termen mediu privind actiunile SCMD, ca
reactie la nerespectarea a prevederilor acordurilor, protocoalelor si
promisiunilor Guvernului prin vocea Primului ministru.
d)
Presedintele SCMD, dupa consultarea vicepresedintilor si
sefilor de Departamente sa faca public personal motivele tuturor esecurilor in
justitie si in relatia cu aliatii electorali fara a justifica cu invective la
adresa unor colegi sau acte de tradare. Nu este normal ca, un Grup independent
de colegi (Grupul de la Cluj) sa obtina succese in justitie si care au
determinat modificari chiar si de moment ale legislatiei HG375 iar SCMD, prin
casele de avocatura, sa nu obtina mai nimic in cea mai mare parte a cazurilor.
e)
Dimensionarea ori construirea bugetului SCMD astfel ca principalul efort financiar
sa fie indreptat catre organizarea activitatilor planificate sau
prognozate. Acest lucru presupune stoparea imediata sau reducerea ori
reesalonarea balantei de plati a cheltuielilor destinate, inclusiv reducerea
retributiilor angajatilor “militari si civili” ai SCMD. In fond avem aceleasi
interese si scopuri si desfasuram, in mare parte, aceleasi atributii fara ca
cei din teritoriu sa fie remunerati.
f)
Organizarea unui “camp de presiune” coerent, bazat pe un tipar stabilit de
conducerea sindicatului si directionarea simultana a acestuia, in toate
judetele, catre toti factorii politici si ai administratiei locale, inclusiv
catrea aliatii din strainatate (daca exista) folosind toate canalele de
comunicare si relatiile la dispozitie.
g)
Intarirea legaturilor cu corpul de cadre activ si folosirea tuturor formelor de relatii si
legaturi pentru sensibilizarea acestora fata de situatia rezervistilor
militari.
h)
Reluarea legaturilor si organizarea unor intalniri cu reprezentantii ANCMRR, Federatii si
Organizatii ale militarilor, la toate nivelurile. Realizarea unor protocoale de
colaborare pe domenii diverse si mai ales cel al interesu`lui comun cu aceste
structuri legale. Este inadmisibil sa nu poti coabita in atingerea unor
obiective asemanatoare dor pe motive bazate pe orgolii. Daca la nivel local
acest lucru este posibil atunci exista, in mod sigur, destule oportunitati si
la nivel central fie ele si de natura istorica, culturala, sportive sau ajutor
reciproc in toate domeniile.
i)
Realizarea unor canale de comunicare integrate intre filiale, intre filiale si
sediul central si intre filialele din cadrul Zonelor astfel incat acele motive
de confidentialitate, neintemeiate de cele mai multe ori, sa nu mai fie o
bariera in calea comunicarii.
2. Pe termen mediu(1-3ani):
a) menţinerea în permanenţă a legăturii cu
M.ApN, MAI si SRI. în scopul promovării iniţiativelor legislative referitoare
la protecţia membrilor de sindicat, revendicărilor sindicale etc.
b) stabilirea si dezvoltarea contactelor şi
realizarea acordurilor cu alte asociaţii sindicale, nationale si
internaţionale.
c) menţinerea si dezvoltare contactelor si
legaturilor cu partidele politice în scopul susţinerii argumentelor tuturor
demersurilor sindicale,etc.
Revenim cu propunerea ca acest fel de documente
sa fie concepute, redactate si promovate de oameni cu experienta de stat major
la nivel cel putin Batalion, Divizion cu rang de unitate sau similar avand un
minima experienta in domeniu.
Col(r)
Marian DUMITRESCU
Presedinte,
Filiala Campulung Moldovenesc
Abonați-vă la:
Postări (Atom)