vineri, 25 martie 2011
joi, 20 ianuarie 2011
ALBA NEAGRA
Cu foarte mult timp înainte ca “ciudaţii coloranţi” politici să emită un act normativ aberant care interzice cumulul pensiei cu salariu m-a fascinat indemanarea cu care, cei care practicau acest joc înşeletor, ne luau banii. Am încercat o mare perioadă de timp să înţeleg cum reuşesc aceşti “dibaci penali”să ascundă cartea aleasă, dar nu am reusit. Un prieten m-a lămurit simplu că încă nu am deprinderi penale şi m-a îndemnat să nu mai încerc pentru că nu o să reuşesc. Mare dreptate avea. Cu toate acestea parcă îmi pare rau că nu am aprofundat problema pentru ca acum ţara este plina de aceşti pungaşi care joaca “Alba Neagra” cu viaţa noastră si puteam acum sa ma pazesc mai bine. Mă refer la ROGVAIVUL politic şi în special la o anumită culoare politică aflată la guvernare. Calitatea actului politic care strâmbă legi sau adoptă legi strâmbe, un preşedinte de ţară care se crede actor de cinema şi “ciuruieşte” tot ce mişcă în front, el însuşi actor de „Alba Neagra” fiind parte într-un proces penal privind o flotă dispărută în ceaţă, mi-a dat toate argumentele ca sunt în faţa unei “ciume penale” care joacă “Alba Neagra” cu poporul român.
Pur şi simplu nu înţeleg de ce ciudaţii ăştia politici nu pricep că valoarea, calitatea şi competenţa nu sunt direct proporţionale cu partidul aflat la guvernare. Aşa percep eu viaţa din 1990 incoace dar mai neoameni coloraţi politici ca cei actuali nici în coşmarule mele nu am întâlnit.
Până şi orbii văd că toată ţara plânge şi fierbe de nervi, de necaz, de durere de alte lipsuri numai guvernanţii nu. Toţi tropăie şi bat toba pe cadenţa impusa de presedinte si guvern. Parcă sunt turbaţi. Nu poti formula o opinie proprie ca imediat te asurzesc cu aceeasi placa stricata de modernizare a statului sau de masurile exceptionale luate de ministrul apararii. Eu spun ca sunt exceptional de proaste. Mare dreptate avea anonimul care a inventat proverbul :cum e turcu si pistolul. Ue unul m-am saturat de si de purtatorul de cuvant Tiveriu Fratila care vorbeste ca la mahala scarbindune cu aceeasi placa uzata de masuri exceptionale. Sa fi disparut oare bunul simt si constiinta din oameni incat sa nu poata facă altceva decat sa repeta ca papagalii aceleasi aberatii de doi bani. Vă provoc la un exerciţiu simplu de imagine. Urmăriţi emisiunile de la televizor si o să vedeţi de cate ori reprezentanţii portocalii îşi indreaptă privirea pe telefoanele mobile pentru a repeta ca papagalii mesajul SMS trimis de “câinele de pază” sau cate similitudine au interventiile purtatorului de cuvânt al MapN de parca ne crede ca suntem un popor de tampiti.
Am jurat ca militar să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Îm meţin jurământul, chiar dacă duşmanul este guvernarea actuală. Îmi voi darui toata priceperea şi energia de care dispun pentru ca eliminare definitivă din ROGVAIVUL politic a culorii portocalii.
„Fiecare pasăre pe limba ei piere” spune o zicală iar dacă nu piere am să o ajut eu să piară din mintea românilor şi a istoriei.
Mesaj poetic către guvernanţi,
N-avem puteri si chip de-acum
Sa mai traim cersind mereu,
Ca prea ne schingiuiesc cum vreu
Stapâni luati din drum!
Sa nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Sa vrem noi sânge, nu pamânt!
Când nu vom mai putea rabda,
Când foamea ne va rascula,
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici în mormânt!
Sa mai traim cersind mereu,
Ca prea ne schingiuiesc cum vreu
Stapâni luati din drum!
Sa nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Sa vrem noi sânge, nu pamânt!
Când nu vom mai putea rabda,
Când foamea ne va rascula,
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici în mormânt!
Col.(r) Marian Dumitrescu
marți, 6 iulie 2010
Urgentare infintare filiala
Va trimitem adresa la care poate fi accesata pagina de Internet asociata site-ului nostru, dedicata in exclusivitate cadrelor militare disponibilizate, in rezerva si in retragere din localitatea/judetul dumneavoastra precum si din localitatile invecinate, inscrise in SCMD:
Am trimis cu un alt e-mail si autorizarea de a administra aceasta pagina de Internet. Astfel veti putea posta sau sterge articole, anunturi, fotografii, link-uri, etc. Daca doriti ca si alte persoane sa aiba acces si sa poata publica pe acest site, este necesar sa ne transmiteti adresele lor de e-mail (pana la 100 de persoane). Detalii tehnice puteti gasi pe Internet la:
- http://www.google.ro/support/accounts/bin/topic.py?hl=ro&topic=14123 (crearea si administrarea unui cont Google);
- http://www.google.com/support/blogger/bin/static.py?page=faq.html&hl=ro (crearea si administrarea unui blog).
Speram ca acest instrument oferit de noua tehnologie sa va ajute in comunicarea cu cadrele militare in rezerva si retragere, dar si cu cele active, astfel incat viitoarea filiala a SCMD din localitatea/judetul dumneavoastra sa devina o organizatie puternica si cunoscuta atat pe plan local cat si national, si care sa contribuie substantial la indeplinirea obiectivului nostru comun:
“SCMD – cel mai puternic sindicat din Romania, incepand cu 2012”.
Demersurile si documentele care trebuiesc intocmite le puteti gasi accesand site-ul nostru la http://statutulcmd.blogspot.com .
Pentru planificarea adunarii generale de constituire a filialei, va rugam respectuos sa-l contactati personal pe domnul presedinte al SCMD, Col. (r) dr. Mircea Dogaru, la unul din telefoanele: 0728118094 sau 0722131655.
Pentru orice informatie suplimentara nu ezitati in a ne contacta.
Cu deosebit respect,
joi, 4 martie 2010
Emisiunea Realitatea zilei din 4 martie 2010
Cine doreste sa urmareasca in reluare emisiunea Realitatea zile din 04.03.2010 poate accesa website-ul http://www.realitatea.net/emisiuni/realitateazilei
marți, 23 februarie 2010
Pentru cei intersati sa vizioneze inregistrarea emisiunii Realitatea zilei unde a fost invitat col(r) Valeriu Pricina puteti accesa website-ul http://webtv.realitatea.net/emisiuni/realitatea-zilei-23-02-2010_53_210201?autoPlay=1
luni, 22 februarie 2010
Membrii SCMD sunt rugati sa contribuie la organizarea filialelor in toate judetele tarii. Filialele SCMD se pot constitui in oricare localitate, singura conditionare fiind aceea de a cuprinde cel putin 15 membri. In acest scop atribuim fiecarui comitet de organizare o pagina de Internet, pagina pe care vom posta datele de contact (telefoane, adrese postale, e-mailuri) ale celor care pot si doresc sa se implice in organizarea unei anume filiale. Recomandam ca in comitetele de organizare si, ulterior, in birourile de conducere ale tuturor filialelor, sa fie alesi cel putin doi membri ai SCMD care pot comunica prin e-mail si pot folosi programele Word si Excel. Paginile de Internet vor fi gestionate de catre cei care accepta rolul de persoane de contact. Ne puteti transmite disponibilitatea de a participa la aceasta actiune si localitatea in care doriti sa constituiti o filiala la adresa secretariatscmd@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



