Privind în istoria acestui popor nu pot să nu observ că în mai toate
perioadele de deznadejde a celor napăstuiţi a apărut o idee, un om cu dragoste
de neam care a îmbracat “cămaşa morţii” doar pentru a susţine demnitatea acestui popor aflat în suferinţă.
S-a întâmplat în seara zile de 23 ianuarie să am împlinit visul şi dorinţa de a
apuca ziua în care un brav ostaş precum cel de la Câmpia Turzii să apară în
faţa naţiunii ca apărător al demnitătii şi care, cu un curaj şi demnitate aidoma unui domnitor cu
dragoste de ţară, a arătat tuturor că armata nu doarme în papucii statului ci
suferă tăcută alături de popor. Locotenentul Gheorghe Alexandru din cadrul
Flotilei 71 Aeriana din Câmpia Turzii mi-a
demonstrat mie că demnitatea şi curajul acestui om bărbat în
haina militară sunt mai presus decât armata de generali şi colonei înşurubaţi
politic şi cărora tremură vipuşca de teama îngustării ei. Blamat de un contraamiral fară flotilă, acest brav ofiţer mi-a
răscolit deznădejdea şi mi-a arătat că speranţa nu a murit ultima şi nici nu va muri curând. Este un proverb pe care ar trebui ca toţi sa il
aibă ca principiu de viaţă… “Nu mor caii când vor câinii”.
Pe când lucram ca ofiţer existau şi atunci promovări în funcţii şi avansări în grad pe bază de afinităţi sau scopuri ştiute doar de “instelaţii promovaţi politic” dar nu aşa de multe şi de iraţionale ca acum.
Spuneam atunci că acestor profitori le-a luat-o gradul înaintea minţii. În acest fel mulţi dintre aceştia au ajuns acum
amirali fără flotilă,
sau generali fără trupe. Să nu mai mire atunci pe nimeni că nici un general sau
amiral nu a a luat atitudine şi nu a mişcat în front. Probail că îşi freacă bucuroşi palmele că un locotenent
le-a luat-o înainte scutindu-i de un risc pe
care oricum nu si-l
asumau.
Pot număra pe degete 2
sau 3 generali care mai au o anume
demnitate şi priză la oamenii din subordine. Rog pe
aceştia să se întoarcă cu faţa către oamenii din subordine, să-i iubească şi să le asculte of-ul din sufletele lor suferinde, iar dacă mai au un dram de conştiinţă să-i aducă la realitate pe cei debusolaţi de haimanalele politice.
În cazul ofiţerului din Câmpia Turzii, purtatorul de
vorbe al Ministerului
Apărării Naţionale, domnul Frăţilă fără flotilă,
îi place să bată toba cu prevederi din Legea 80(Statutul cadrelor militare) pe motiv ca s-a
autosesizat în timp
ce muncea pe brânci uitându-se la televizor. Îl intreb pe
acest contraamiral de ce nu s-a autosesizat şi în cazul numeroaselor avansari in grad, inclusiv la gradul de general,
a unor impostori
politici. De ce, domnule Fraţilă, nu te-ai autosesizat şi in cazul primarului Onţanu de la Sectorul 2 al Capitalei şi a altora ca acesta, care au fost
avansaţi generali în afara cadrului legal al aceluiaşi Statut al
cadrelor militare. Unde este, domnule Fraţilă, incadrat la mobilizare acest
general pentru a putea beneficia de gradul de general? Ce studii militare are
acest primar domnule Frăţilă? Cum de nu v-aţi autosesizat de la televizor
domnule purtător de cuvânt de folosirea aeronavelor militare în interes electoral? Şi am multe întrebări despre felul în care nu vă prea autosesizaţi
domnule, însa nu-mi permite spaţiul alocat, domnule Fraţilă fără flotilă.
Demnitatea şi curajul bietului locotenent de
infanterie Gheorghe Alexandru ar trebui să-ţi fie exemplu de viaţă. Acceptarea de către acest ofiţer a oricăror consecinţe de ordin disciplinar, inclusiv al statutului de
“ciumpalac” sau “vierme”
atribuit celor care protestează, este de pe acum de notorietate şi reprezintă,
de fapt, ceea ce nici un
general sau contraamiral din MApN nu are, in acest moment crucial al ţării, demnitate şi curaj, de a se revolta pentru
demnitatea călcată în picioare. Sunt convins că au fost prezenţi la manifestaţie şi rude ai militarilor,
fraţi, surori, copii, parinţi, cumnaţi sau oricare alt gen de rudenie. Sunt acei oameni nişte viermi, domnilor cu
demnitatea pierdută
din toate structurile de forţă ale ţării?
Versurile lui
George Coşbuc, pe care vi le aduc acum aminte, sunt mesajul meu catre dumneavoastră şi sunt de actualitate.
Decebal către popor
Viaţa asta-i
bun pierdut
Când n-o
trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea
un neam călău
S-arunce jug în
gâtul tău:
E rău destul că
ne-am născut,
Mai vrem şi-al
doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai
murit
Flăcău ori moş
îngârbovit;
Dar nu-i totuna
leu să mori
Ori
câine-nlănţuit.
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că
ne-am născut:
Dar cui i-e
frică de război
E liber de-a
pleca napoi,
Iar cine-i
vânzător vândut
Să iasă dintre
noi!
